sâmbătă, februarie 12, 2011

O parte din mine...

Hello girls!

Postarea din seara asta nu va avea in totalitate legatura cu makeup-ul. Am vazut ca a avut un impact foarte placut postarea in care v-am aratat poze cu mama si transformarea ei. Desi initial nu am vrut sa implic viata personala cu blogul asta, uite totusi ca nu am cum. Ei fac parte din viata mea, blogul asta este parte din viata mea, din gandurile si pasiunea mea, asa ca nu am cum sa pun blogul si viata persoanala pe doua trepte diferite. Azi rasfoind prin poze, am dat peste unele cu mine si mama. Evident, pozele sunt facute intr-o zi in care am luat-o pe mama din nou pe post de "modeala". Important este faptul ca ea nu refuza ma niciodata:)) si mereu se lasa cu incredere pe mana mea:).. Asta ma face sa ma simt bine! Plus ca in ziua aceea mi-a ridicat cu mult moralul..
Imi aduc aminte ca pozele din ziua aceea sunt facute cand mi-am pierdut una din cele mai bune prietene. In ideea de a nu ma lasa afectata am zis sa fac "abstractie" si sa traiesc asa cum prietena mea nu va mai avea ocazia. Asa ca am facut ce si ei ii placea la nebunie...sa se machieze, sa se ingrijeasca, sa fie intre prietene. Eu in ziua aia am preferat sa fiu langa prietena mea cea mai buna, mama si sa incerc sa nu intru in depresie si sa nu regret ca prietena mea nu mai este ci sa ma bucur de faptul ca am cunoscut-o si am petrecut alaturi de ea momente frumoase. Asa am considerat eu ca este bine sa-i pastrez amintirea!
Trecand peste asta, cum am zis, am machiat-o pe mama si pe mine..si am facut cateva poze impreuna. Pana la urma , cred ca asta va ramane din noi...niste poze in care zambeam alaturi de cei dragi...
Nu mi-a iesit prea stralucit machiajul, recunosc, ca oricat de mult incercam sa fiu cu zambetul pe fata, in interior eram distrusa si as fi urlat pana m-ar fi auzit Dumnezeu ca sa o aduca inapoi, dar stiam ca nu are rost...
Deci vreau sa atrag atentia asupra felului in care reusim sa trecem peste tragedia pierderii unei persoane dragi.. eu din clipa aceea am hotarat sa o trec prin ganduri bune, amintiri placute cu acea persoana si dorinta de a continuasa fac lucrurile pe care acea persoana adora sa le faca dar nu mai are cum...
Ce este mai grav? Faptul ca nici in ziua de azi nu am ajuns sa ajung la ea la cimitir..suna atat de STUPID..ma doare inima numai cand spun ca este acolo, sunt SLABA si uneori nu ma consider un om asa bun... pe 21 februarie facea 22 de ani.. cum sa ma duc la ea??? cum sa reusesc?? Am fobie fata de cimitire, apoi sa ma mai duc si la ea, lucru pe care nu-l concep?Oare sunt egoista? .... O visez continuu...in unele vise ma "chinuie" cu ideea ca nu sunt o prietena adevarata pentru ca nu m-am dus la ea..Oare o fi adevarat??..
Voi cum ati reactiona in astfel de cazuri??

Acum sa va arat poze cu mine si mama...si machiajul facut pe ea..pe al meu il puteti vedea aici




Si pentru ca nu vreau sa inchei postarea asta intr-un spirit trist...vreau sa va pun o poza pentru a va ridica si voua moralul..mai ales al celor care nu vor sarbatori Sf Valentines...Maty pisoiul va trimite la toate cata putina iubire..si un pupic care lasa urme:))
Pentru curioase: dap, era dat cu ruj rosu:))

Kissez:*!

11 comentarii:

  1. hm. nu prea poti reactiona. stiu situatia. de cateva luni traiesc acelasi lucru. fara doi oameni dragi cat tot sufletul meu. si vise, si cosmaruri, si imposibilitatea de a intelege si de a accepta ca e adevarat. nu stiu,nu am aflat inca cum sa ..n-am idee?cum sa trec peste? ma bucur ca ai scris randurile de mai sus. am evitat si evit mereu sa vb despre orice amanunt personal in viata "virtuala". dar ma bucur ca tu ai avut curaj sa spui lucrurile astea, m-am simtit cumva mai putin singura traind cu acelasi gol.

    RăspundețiȘtergere
  2. Scumpa mea, nu iti inteleg fizic cosmarul ca nu am trecut prin asta si sincer imi doresc enorm sa nu trec... Nu stiu sa-ti dau un sfat care sa te ajute, sa te incalzeasca cu ceva, cuvintele sunt de prisos...

    Incearca sa-ti faci curaj sa mergi la cimitir, sa-i spui si ei astea, ea sigur te aude de unde e....:) sper... vreau sa cred asta!

    Dumnezeu sa o odihneasca in liniste:(

    RăspundețiȘtergere
  3. kandia: ma bucur sa vad ca oarecum ti-am "alinat" durerea; uneori e mai bine sa spui ce ai pe suflet decat sa iti otravesti inima cu invinovatiri...
    unele lucruri sunt prea greu de suportat si de acceptat...dar poate va exista si ziua in care vom prinde putere sa le acceptam

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca ai scris despre asta si ca as putea sa te ajut cumva. Si bunica mi-a povestit de curand ca il viseaza pe bunicul meu si se spune ca atunci cand visezi asa, inseamna ca trebuie sa te duci la cimitir. Am patit-o si eu, dar cum eu acum sunt in Bucuresti si nu aveam cum sa ajung la cimitir (merg o singura data pe an, de Paste, stiu e mare pacat pentru ca il iubeam enorm!) am ales sa merg totusi la biserica, e in drumul meu spre facultate, sa aprind o lumanare. M-am simtit mult mai bine dupa si mult mai impacata cu mine insami. U could try that too, daca spui ca ai fobie de cimitire. :) POate te ajuta si pe tine.

    Cat despre machiaj si despre ziua petrecuta cu mama ta ca sa iti distragi atentia de la lucruri triste, good for you :) Indiferent cat plangem pe dinauntru, e bine sa ne bucuram de cei pe care ii avem alaturi.

    Te pup si sper sa ai sufletul impacat! :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Am trecut si eu prin asta..dar culmea e, e un strain pe care nu il cunosc.A fost intr-un accident pe care l-am avut in vara.Atunci,eram traumatizata inca,si refuzam sa cred ca mi s-a intamplat mie..si pana inn ziua de azi asa am trait cu impresia,pana cand a venit minunata citatie.M-a cutremurat cu totul.Iti dai seama ca nimeni nu stie prin ce am trecut atunci,am inceercat sa ma port normal,dar mintea mea era...terminata.Din fericire,el a fost mereu cu mine.Nu stiu daca el a trecut peste asta,pentru ca nu a lasat sa vad nici o clipa de slabiciune in ochii lui,si poate asta m-a facut mai tare.Acum,nu trebuie decat sa ne gandit ca nu am fi putut face nimic sa ii tinem aici mai mult decat le era dat.Ar trebui sa te gandesti,ca ea de acolo de unde e,te intelege,pentru ca stie cat de mult ai iubit-o.Iar visele sunt doar rezuultatul constiiintei tale si a unei inimi iindurerate.
    Te pup:*Sa ai o dimineata insorita

    RăspundețiȘtergere
  6. ce dragut e pisoiasul :))
    ma bucur ca ai incercat sa treci fara plansete de o pierdere, dar iti spun din tot sufletul sa mergi la cimitr la ea si sa te descarci..
    o sa fii atat de usurata apoi :d

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi pare tare rau pentru ceea ce ti s-a intamplat...Intotdeauna pierderea unei persoane dragi e dureroasa,e aproape cumplita...
    Si nu,nu esti egoista ca nu mergi la ea.E suficient sa o pastrezi vie in mintea ta si sa te rogi pentru sufletul ei,acolo unde este sa ii fie bine.
    Frumoase pozele cu mama ta si desi zambeati,se observa tristetea in ochi...

    Pupici! :*
    Poza cu motanul dat cu ruj m-a lasat fara cuvinte,zau ca nu imi imaginam sa il rujez pe al meu :))

    RăspundețiȘtergere
  9. e greu cand pierzi pe cineva drag. nu esti deloc egoista ca nu ai poti sa ajungi la cimitir. conteaza mai mult faptul ca ea e inca vie in amintirile tale! ultima pierdere a fost anul acesta - bunica sotului meu, pe 26 ianuarie. a fost cumplit la inmormantare. as fi preferat sa nu ma duc. oricum eu am o fobie de cand a murit tata si nu ma pot apropia nici macar la 5 m. weekendul asta am fost acasa si era tare ciudat. ne tot asteptam sa apara de undeva sa vorbim, sa-l vada pe gandac. inca nu ne-am obisnuit...
    si sa stii ca sunt geloasa pe tine ca o ai pe mama ta asa aproape. si eu as vrea sa fie mami mai aproape de noi si sa stam mai mult timp impreuna.
    :*

    RăspundețiȘtergere
  10. imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva :(
    nu stiu ce sfat as putea sa-ti dau pentru ca nu am fost intr-o astfel de situatie.
    dar, cum spunea cineva mai sus, cand visezi cu persoane care nu mai sunt printre noi, e bine sa mergi la biserica sa aprinzi lumanari pentru ei.

    RăspundețiȘtergere